Ministerul Educaţiei a transmis că va respecta decizia CCR cu privire la bursele elevilor

Ministerul Educaţiei a transmis că va respecta decizia CCR cu privire la bursele elevilor

Ministerul Educaţiei a transmis, vineri, că va respecta decizia Curţii Constituţionale cu privire la bursele elevilor, ”atât în spiritul, cât şi în litera considerentelor cuprinse în aceasta”, dar aşteaptă detaliile deciziei pentru a stabili paşii de urmat.

CCR a decis, joi, că sintagma ”de stat” din prevederile referitoare la bursele de performanţă din Legea educaţiei este neconstituţională şi se creează o discriminare pentru elevii din unităţile private sau confesionare.

”Ministerul Educaţiei a luat la cunoştinţă de soluţia dispusă de Curtea Constituţională referitoare la dispoziţiile Legii Educaţiei nr. 1/2011. Decizia  a fost pronunţată ca urmare a soluţionării excepţiei de neconstituţionalitate formulată în dosarul nr. 33184/299/2018, aflat pe rolul Tribunalului Bucureşti. Având în vedere faptul că deciziile CCR sunt obligatorii erga omnes pentru viitor, Ministerul Educaţiei se va conforma deciziei atât în spiritul, cât şi în litera considerentelor cuprinse în aceasta”, a transmis, vineri, Ministerul Educaţiei, potrivit news.ro.

Oficialii instituţiei precizează însă că momentan nu au cunoştinţă de conţinutul Deciziei, aceasta urmând să fie publicată în Monitorul Oficial.
Evenimente
”Conform art. 147 din Constituţie, Decizia CCR este obligatorie şi trebuie pusă în aplicare în termen de 45 de zile de la publicarea în Monitorul Oficial al României. Prin urmare, la acest moment, neavând alte date, cu excepţia celor din spaţiul public, Ministerul Educaţiei nu poate întreprinde niciun demers, urmând ca după publicarea în Monitorul Oficial să fie întreprinse toate demersurile legale care se impun”, a mai transmis Ministerul Educaţiei.

Joi, CCR a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că este neconstituţională sintagma ”de stat” din cuprinsul dispoziţiilor art.82 alin.(1) din Legea educaţiei naţionale nr.1/2011, anterior modificării prin art.I pct.3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.69/2022 pentru modificarea şi completarea Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011 şi prorogarea unor termene.

”În esenţă, Curtea a reţinut că sintagma „de stat” din cuprinsul dispoziţiilor art.82 alin.(1) din Legea educaţiei naţionale nr.1/2011 permite acordarea bursei de performanţă doar cu privire la elevii înscrişi în sistemul de învăţământ preuniversitar de stat, creându-se astfel o discriminare nejustificată în mod obiectiv şi rezonabil a elevilor ce urmează cursurile în cadrul sistemului de învăţământ particular sau confesional, discriminare contrară art.16 alin.(1) raportat la art.32 şi art.49 din Constituţie”, a transmis CCR.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
cer senin
0.2 ° C
0.6 °
-1 °
83 %
2.7kmh
0 %
vin
12 °
sâm
6 °
Dum
6 °
lun
7 °
mar
4 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii