Ministrul Agriculturii, Adrian Chesnoiu și-a dat demisia: „Nu am săvârșit nicio faptă de natură penală sau de corupție”

Ministrul Agriculturii, Adrian Chesnoiu și-a dat demisia: „Nu am săvârșit nicio faptă de natură penală sau de corupție”

Ministrul Agriculturii, Adrian Chesnoiu, a demisionat din toate funcțiile deținute, la acest moment, după ce procurorii au cerut să i se ridice  imunitatea parlamentară. El respinge acuzațiile care i se aduc.

Iată mesajul lui pe Facebook

„NU am săvârșit nicio faptă de natură penală sau de corupție și mi-am desfășurat mereu cu integritate și cu dedicare activitatea mea executivă!

În urma apariției în spațiul public a unor suspiciuni cu privire la activitatea mea ministerială, am luat următoarele decizii:
Le solicit tuturor deputaților din toate partidele vot pentru ridicarea imunității parlamentare, deoarece eu consider că suntem cu toții egali în fața legii și vreau să am posibilitatea de a elimina orice potențială suspiciune!
Mă retrag din funcția de ministru – nu vreau să planeze nicio suspiciune asupra activității mele guvernamentale.
De asemenea, mă autosuspend din Partidul Social Democrat!
Vă mulțumesc tuturor celor care aveți încredere în mine, în nevinovăția mea și în toate lucrurile bune pe care le-am făcut!”.
Astăzi, înainte ca ministrul Chesnoiu să își dea demisia și după ce Direcția Națională Anticorupție a solicitat ridicarea imunității de deputat pentru Adrian Chesnoiu, purtătorul de cuvânt al PSD, Radu Oprea, a subliniat că acuzațiile aduse ministrului agriculturii nu i se par verosimile, însă probabil partidul nu se va opune demersului procurorilor.

„Personal am dubii, din relația directă avută cu colegul meu deputat și ministru al agriculturii. Eu cred că PSD s-a exprimat clar în ultima perioadă(…) Să ajungă în Parlament, eu bănuiesc că da (n.r. – se va vota în favoarea ridicării imunității, nu văd de ce s-ar întâmpla altceva. Este o informație neverosimilă, cunoscându-l pe Adrian Chesnoiu”, a declarat Radu Oprea, într-o intervenție la Digi 24.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
ninsoare ușoară
1.3 ° C
1.7 °
-1 °
79 %
3.1kmh
0 %
vin
11 °
sâm
6 °
Dum
7 °
lun
7 °
mar
6 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii