Ministrul Educației: „Elevii români au nevoie să înveţe gramatică şi la liceu nu doar în gimnaziu”

Ministrul Educației: „Elevii români au nevoie să înveţe gramatică şi la liceu nu doar în gimnaziu”

Elevii de liceu ar putea studia o nouă materie, potrivit Ministrul Educației, Ligia Deca. Este vorba despre Gramatica limbii române. 

”Îmi doresc și cred că este necesar ca elevii să studieze elemente de exprimare corectă și la liceu, nu doar în gimnaziu! Am încredere că acest lucru se va concretiza în noile programe pentru liceu”, a scris ministrul Educației pe Facebook.

Revizuirea programelor școlare pentru liceu a fost discutată la Ministerul Educației cu experți din Institutul de Lingvistică al Academiei Române, marți, 11 iulie, după cum a anunțat ministrul Ligia Deca într-o postare pe Facebook.

„Orice reformă presupune consultarea specialiștilor pe fiecare dintre palierele pe care aceasta le implică, înainte de începerea efectivă a procesului. Sper ca discuția de astăzi să se concretizeze în lucru în echipă, atunci când vom începe procesul de revizuire a programelor școlare!”, se mai arată în postarea ministrului.

Ideea ca gramatica să fie reintrodusă la liceu era lansată chiar în aceeași perioadă a anului trecut de fostul ministru al Educației, Sorin Cîmpeanu. Acesta anunța pe 13 iulie, după ce legile Educației în varianta lui fuseseră într-o primă lectură în Guvern, că va fi reintrodusă gramatica în programele școlare revizuite în urma noilor planuri-cadru de la liceu, care trebuiau să intre în vigoare din septembrie 2023, după cum anunța el la acea vreme.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
ploaie ușoară
4 ° C
4.1 °
4 °
75 %
4.6kmh
0 %
vin
10 °
sâm
6 °
Dum
6 °
lun
6 °
mar
6 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii