Ministrul Culturii, Lucian Romaşcanu, s-a întâlnit, marţi, cu o parte a colectivului Teatrului Naţional din Bucureşti. S-au discutat probleme legate de cheltuieli, facturi şi salarii, dar şi despre recentele controverse din spaţiul public, se arată într-un comunicat pe site-ul tnb.ro.
TNB a stârnit discuţii în spaţiul public după ce a anunţat că va găzdui de Ziua Mondială a Teatrului „M-am întors”, spectacolul-conferinţă susţinut de Dan Puric, duminică, de la ora 11.00, la Sala Studio, organizat de Agenţia de impresariat „Spectaculis”.
În plus, o altă discuţie a apărut în mediul online legată de interdicţia directorului general interimar Mircea Rusu transmisă actorului Mihai Călin de a se „manifesta în vreun fel în legătură cu războiul din Ucraina”. Mihai Călin anunţa că Sindicatul Actorilor din TNB a propus campania „TNB pentru Ucraina”, iar directorul general interimar a refuzat, argumentând ca „teatrul are alt rol, că noi nu facem politică” şi l-a invitat să se ducă la Cernăuţi şi Cahul să vadă ce păţesc românii din cauza ucrainenilor.
„Orice sindicat trebuie să fie un partener de dialog şi nu o parte a frontului. Sindicatul trebuie să-şi facă activitatea, foarte bine că sunteţi vocali, că puneţi presiune! Dar înainte de presiune e bine să aveţi un dialog. După părerea mea, este bine să ne menţinem în zona de a apărare a drepturilor actorilor, în graniţele teatrului, pentru teatru”, a spus ministrul la întâlnire.
Primul care a luat cuvântul a fost actorul Marius Manole. Acesta a dorit să afle când va avea loc concursul pentru ocuparea postului de manager al Teatrului Naţional şi de ce acesta nu a fost organizat încă. Actorul a cerut asigurări Ministrului Culturii în legătură cu transparenţa acestui concurs.
Cu promisiunea unei selecţii transparente, acest concurs va avea loc, conform ministrului Culturii, în perioada de vară, după încheierea actualei stagiuni: „Vă asigur de toată deschiderea pentru a face ceea ce trebuie să se întâmple, cu condiţia ca ceea ce se întâmplă să fie acceptat şi să se meargă înainte. Există, în mediul social şi în cel artistic-în special, nevoia de a ne contesta liderii. Este firească, duce la progres, dar ea nu trebuie să blocheze ceea ce se întâmplă. Eu sunt fericit că pe partea de interimat este domnul director Mircea Rusu şi stagiunea e ok, am fost şi eu acum câteva zile la o piesă, teatrul e plin, încasările se fac, lumea e mulţumită. Sper ca cine va veni să ocupe acest post pentru un mandat întreg, să facă lucrurile să meargă la fel de bine”.
În cadrul acestei discuţii, care a durat mai bine de două ore şi la care au participat atât actorii TNB, cât şi echipele tehnică şi administrativă ale teatrului. La acestea din urmă, însă, nu au participat şi principalii iniţiatori ai demersurilor atât de promovate de mass-media, în ultimele zile.
La întâlnire au participat, alături de ministrul Culturii, directorul general interimar al TNB, Mircea Rusu şi directorul artistic al teatrului, Marius Bodochi. Printre actorii care au adresat întrebări sau au venit cu idei în cadrul acestei întâlniri s-au aflat Mihai Calotă, Gavril Pătru, Alexandru Bindea, Monica Davidescu, Liliana Hodorogea, Răzvan Oprea, Ioan Andrei Ionescu şi Marius Manole, liderul sindicatului actorilor din TNB. Făcând referire la discuţiile reflectate recent în presă, în jurul Teatrului Naţional, Ministrul Culturii a făcut apel la dialog.
Contractele personalului teatrului
Colectivul TNB a informat despre necesitatea achiziţionării unor echipamente de scenă, dar şi a programării repertoriului teatrului pe o perioadă mai mare.
A fost pusă şi problema tipului de contracte de încadrare a personalului teatrului şi despre legislaţia specifică în acest domeniu. „Mi-ar plăcea să avem o discuţie deschisă cu privire la statutul lucrătorului cultural, pentru că noi avem o obligaţie prin PNRR să-l elaborăm. Sunt încântat de dorinţa celor din sală de a face parte din grupul de lucru care se va constitui la nivelul Ministerului pentru elaborarea unei legi dedicate statutului lucrătorului cultural”, a declarat ministrul.
În legătură cu problema tinerilor actori care nu au încă angajamente în teatre, o posibilă soluţie propusă de ministrul culturii ar fi implementarea la nivel naţional a programului „9G la TNB” care se bucură de un real succes. Lucian Romaşcanu şi-a exprimat speranţa ca această idee să fie susţinută şi de autorităţile locale.
A fost pusă, din nou, problema nevoii de personal tehnic cu care se confruntă Teatrul Naţional Bucureşti, o problemă mai veche care a intrat, de altfel, în atenţia publică printr-o mediatizare intensă, în vara anului 2019, atunci când reducerile bugetare aplicate instituţiilor culturale au impus întreruperea contractului cu tehnicienii spectacolelor teatrului care, în lipsa de posturi în schema de personal, fuseseră angajaţi prin intermediul unei agenţii de plasare a forţei de muncă.
În sprijinul continuării contractelor cu colegii tehnicieni, actorii, alături de mai mulţi angajaţi ai Teatrului Naţional, au protestat, atunci, spontan, în Piaţa Victoriei. În urma protestului şi a solicitărilor insistente ale conducerii TNB, a avut loc o întâlnire a Direcţiei Teatrului Naţional cu reprezentanţi ai Guvernului de la acea vreme. Astfel, tehnicienii concediaţi au putut fi reangajaţi, imediat. Din păcate, însă, odată cu dificultăţile provocate de pandemia de Covid-19, TNB a fost nevoit să întrerupă din nou aceste contracte, aşa că problema lipsei de personal tehnic a teatrului necesită şi în acest moment o rezolvare cât mai urgentă.
Lucian Romaşcanu a promis că va reveni în perioada următoare cu răspunsuri la toate întrebările, nelămuririle şi doleanţele angajaţilor TNB şi că asemenea întâlniri cu reprezentanţii instituţiilor aflate în subordinea Ministerului Culturii vor fi mai dese.
„Cred că este un gest de normalitate faptul că ne vedem. Sunt extrem de atent şi de dornic să fac tot ceea ce pot să fac pentru ca ce depinde de Ministerul Culturii (iar Teatrul Naţional se află pe unul dintre primele locuri) să funcţioneze. Dumneavoastră, angajaţii, actorii, sunteţi cei care îşi pun viaţa în slujba acestui teatru şi trebuie să aveţi confort şi material, şi spiritual, trebuie să aveţi înţelegere, trebuie să aveţi o atmosferă care să faciliteze creaţia. A fost o bucurie să mă aflu printre cei care lucrează constant la această ţesătură fină care este cultura românească şi care continuă să facă din TNB o instituţie reper. Le mulţumesc tuturor pentru deschiderea cu care au comunicat şi pentru prezenţa în număr atât de mare. Am reuşit, împreună, să identificăm priorităţile, am clarificat o serie de neînţelegeri şi urmează să venim cu soluţii concrete”, a declarat ministrul la finalul întâlnirii.