Ministrul Mediului: Sunt necesare „investiţii masive” în domeniul reciclării deşeurilor

Ministrul Mediului: Sunt necesare „investiţii masive” în domeniul reciclării deşeurilor

Este nevoie de investiţii masive în privinţa reciclării deşeurilor, fie că este vorba despre infrastructura de colectare, despre instalaţii complexe de depozitare, de biodigestoare, de staţii de sortare, precizând că există noi şi noi tehnologii în acest domeniu, a precizat ministrul Mediului, Mircea Fechet, la Constanța, unde a participat la cea de-a patra conferinţă regională de promovare a Campaniei Naţionale ”Reciclăm în România”.

Ministrul Mediului a aprecizat că problema comunicării cu cetăţenii este esenţială în privinţa reciclării deşeurilor.

„Mă bucur foarte mult ca pot participa astăzi la acest eveniment, la Constanţa, un judeţ reprezentativ şi un oraş cu rezultate vizibile în gestionarea deşeurilor. Campania «Reciclăm în România» este una de conştientizare deoarece, în urma sondajelor, am ajuns la concluzia că problema comunicării cu cetăţenii este esenţială, pentru că nu doar primarul trebuie să pună la dispoziţie un serviciu adecvat, nu doar Ministerul Mediului sau Garda de Mediu şi salubriştii trebuie să acţioneze eficient, ci şi cetăţenii trebuie să înţeleagă ce au de făcut. Este nevoie un efort comun şi împreună putem face diferenţa!”, a afirmat Mircea Fechet.

”Reciclăm în România” este prima campanie naţională de acest tip dezvoltată de MMAP în parteneriat cu Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM) şi care are drept scop creşterea gradului de informare şi conştientizare a importanţei colectării separate. Campania urmăreşte să determine o creştere a gradului de conştientizare cu privire la importanţa colectării separate a deşeurilor în gospodării, dar un alt segment de public cheie sunt chiar primăriile şi autorităţile locale care au în directă subordine serviciile de salubritate şi, prin urmare, trebuie să implementeze efectiv creşterea gradului de colectare separată şi reciclare.

A.N.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
ploaie moderată
6.8 ° C
7.2 °
5.1 °
56 %
5.1kmh
0 %
joi
6 °
vin
11 °
sâm
4 °
Dum
6 °
lun
7 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii