La Deva, o fată de 13 ani a fost la un pas de moarte pe stradă. Copila a fost grav rănită de o tablă, desprinsă de pe un bloc. Victima a fost transportată la spitalul din oraș unde a primit îngrijiri, dar seara a fost transferată la Timișoara, la spitalul de pediatrie pentru investigații mai complexe.
”O minoră în vârstă de 13 ani prezenta o plagă tăiată facial, la nivelul arcadei ochiului drept şi în regiunea de sub ochiul drept de aproximativ 3-4 centimetri, precum şi o contuzie la nivelul capulului, un hematom, a declarat Călin Dumitrescu”, medic ambulanță Deva, potrivit TVR.
Copila a fost rănită la cap și a ajuns la spital unde mdicii i-au făcut radiografii și investigații la computerul tomograf. Fata a fost ulterior transferată la spitalul de pediatrie din Timișoara. În acest caz, polițiștii au început o anchetă.
”Poliţiştii au întocmit în acest caz un dosar de cercetare penală sub aspectul comiterii infracţiunii de vătămare corporală din culpă, a declarat Bogdan Nitu”, purtător de cuvânt IPJ Hunedoara.
Tabla care a căzut peste fată e posibil să fi fost slăbită de vântul care a bătut cu putere în ultimele zile.