Ilie Bolojan a anunțat, marți, că a fost suspendat din funcția de președinte al PNL pe perioada exercitării mandatului de trei luni, în funcția de președinte interimar al României. De asemenea, Bolojan a mai precizat că Mircea Abrudean va prelua șefia Senatului, iar Cătălin Predoiu va fi noul președinte PNL.
„Această exercitare aduce 2 constrângeri. Nu mai poți exercita atribuțiile de președinte al Senatului și nu mai poți ocupa funcții de conducere în partidele politice. Prin urmare, în această seară, am fost suspendat din funcția de președinte al Partidului Național Liberal, pe perioada exercitării acestui mandat de 3 luni de zile, iar domnul prim vicepreședinte Cătălin Predoiu a fost votat, în unanimitate, de Biroul Politic Național, în calitate de președinte interimar. Dânsul, alături de ceilalți colegi va asigura conducerea Partidului Național Liberal în următoarele 3 luni.
În ceea ce privește exercitarea atribuțiilor de președinte al Senatului, în așa fel încât și activitatea de la Senat să se desfășoare în condiții normale, domnul vicepreședinte Abrudean a fost mandatat să gestioneze în numele președintelui Senatului și al Partidului Național Liberal această poziție, în așa fel încât și funcționarea Senatului să se desfășoare în condiții bune.
O direcție importantă este să fim ceea ce am încercat în toată această perioadă, un partid responsabil, un pilon de stabilitate pentru coaliție și pentru țara noastră și aceasta este o direcție importantă pe care o vom susține în perioada următoare.
„O altă direcție importantă este să susținem transferul de responsabilități către autoritățile locale, de reglementarea, simplificarea și, de asemenea, să susținem reforma administrativă, sens în care colegii de la comisia de administrație au fost mandatați să lucreze împreună cu partenerii noștri la aceste proiecte.
Cu aceste măsuri pe care le-am aprobat în această seară am lăsat, cred eu, împreună cu colegii, funcționare atât conducerea Senatului, conducerea Partidului Național Liberal și direcțiile principale pe care PNL le va susține în următoarea perioadă, inclusiv campania pentru alegerile prezidențiale.
Și sunt, deci, pregătit ca începând de mâine să exercit această poziție onorantă la Cotroceni, încercând ca prin atitudinea pe care o voi avea să-i respect pe cetățenii României, să fac acest lucru cu decență, să susțin stabilitatea țării noastre, să garantăm partenerilor noștri internaționali că România este o țară de încredere și să reprezentăm cu demnitate România în exterior”, a mai adăugat Bolojan, potrivit B1 TV.