Comisia juridică a Senatului a acordat, luni, cu amendamente admise, raport favorabil proiectului de lege al UDMR, prin care se propune modificarea datei alegerilor preşedintelui României.
„Ziua alegerilor este duminica. Alegerile au loc cu cel mult trei luni anterior lunii în care ajunge la termen mandatul de preşedinte. Cu cel puţin 75 de zile înaintea zilei votării, Guvernul stabileşte data alegerilor prin hotărâre”, prevede proiectul de lege în forma amendată de Comisia juridică la propunerea senatorului PSD Laura Moagher, potrivit agerpres.
„Deci nu încălcăm nici recomandarea Comisiei de la Veneţia, nici Constituţia, pentru că la art. 82 alin. 2 se spune destul de clar că preşedintele României îşi exercită mandatul până la depunerea jurământului de preşedintele nou ales”, a spus senatorul PSD Laura Moagher.
Acest termen mai larg, adaugă aceştia, acordă posibilitatea pregătirii preluării mandatului de către preşedintele nou ales. Propunerea legislativă ia în considerare şi unele modele existente la nivel internaţional, asemănătoare cu propunerea formulată.
De exemplu, în SUA alegerile prezidenţiale se desfăşoară întotdeauna în prima zi de marţi a lunii noiembrie, iar preşedintele este învestit în noul mandat cu data de 20 ianuarie a anului următor, se arată în expunerea de motive.
Propunerea legislativă şi raportul aferent al Comisiei juridice au fost depuse la Senat, ca primă Cameră sesizată.
Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a anunțat că dorește organizarea alegerilor prezidențiale cu două luni mai devreme decât era prevăzut: septembrie, în loc de noiembrie 2024. O decizie în acest sens nu a fost luată încă în coaliție. Teoretic, o asemenea mutare ar fi posibilă, chiar dacă există și unele impedimente, potrivit stiripesurse.ro.