Premierul Nicolae Ciucă a transmis un mesaj cu privire la împlinirea a 32 de ani de la înfiinţarea Serviciului de Informaţii Externe (SIE), precizând că, deşi muncă oamenilor din această structură de informaţii nu generează ştiri, ei sunt mereu la datorie. „Contextul global necesită o adaptare continuă la situaţii de orice natură şi ameninţări noi”, a transmis premierul.
„Cu exact 32 de ani în urmă, structurile de informaţii externe ale României îmbrăcau o altă haină, adaptată noii orientări a ţării către lumea democratică”. (…) Ca militar, sunt convins că ceea ce îi motivează pe aceşti profesionişti din intelligence pentru îndeplinirea cu succes a fiecărei misiuni sunt, în primul rând, curajul şi devotamentul faţă de ţară şi au toată admiraţia mea pentru aceasta.
Contextul global, în permanentă schimbare, necesită o adaptare continuă la situaţii de orice natură şi ameninţări noi, pentru că prevenirea unor potenţiale pericole reprezintă cea mai bună apărare a intereselor strategice, economice, militare sau de securitate ale României, de care depinde şi siguranţa fiecărui român. Şi chiar dacă munca oamenilor din aceste structuri de informaţii externe nu generează ştiri, noi ştim că ei sunt mereu la datorie”, a mai transmis premierul.
„Respect şi apreciere pentru munca acestor eroi discreţi ai României! Mult succes în viitoarele misiuni! La mulţi ani!”, a adăugat Nicolae Ciucă.