Premierul Nicolae Ciucă și președintele Camerei Deputaților Marcel Ciolacu au avut o întâlnire cu președintele Adunării Naționale din Coreea de Sud, Kim Jin-pyo.
Premierul Nicolae Ciucă și președintele Camerei Deputaților Marcel Ciolacu fac în această săptămână o vizită oficială în Coreea de Sud.
În cadrul vizitei, vor mai avea loc întrevederi cu prim-ministrul Republicii Coreea, Han Duck-soo, iar miercuri seara va avea loc o întâlnire cu reprezentanții comunității românești din Republica Coreea, la sediul Ambasadei României.
Vineri dimineața, delegația va vizita zona demilitarizată Paju, iar apoi va avea loc o masă rotundă de afaceri România – Republica Coreea.
Conform lui Marcel Ciolacu, din delegație fac parte Sorin Grindeanu, viceprim-ministru al Guvernului României, ministrul Transporturilor și Infrastructurii, Angel Tîlvăr, ministrul Apărării Naționale, Florin Spătaru, ministrul Economiei, deputatul PSD Alfred-Robert Simonis, lider al Grupului parlamentar PSD din Camera Deputaților, deputatul Eugen Bejinariu, preşedintele Comisiei permanente comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului în domeniul securităţii naţionale, potrivit antena3.ro.