O româncă în vârstă de 81 de ani a excelat la Campionatele Mondiale de Natație de la Doha. Octogenara și-a trecut în palmares patru medalii, toate de aur.
În plus, românca a doborât și trei recorduri naționale, potrivit Clubului Sportiv Universitatea Cluj-Napoca. Pregătită de Philgas Șoit, Judith a terminat prima și a doborât recordul național în probele de 50 și 200 de metri bas, respectiv 400 de metri mixt.
„Doamna dr. Maier Orosz Judith continuă astfel o tradiție începută în anii 1925 – 1928 de tatăl său, Gavrilă Orosz, campion la curse de distanță lungă pe Dunăre și membru de bază al echipei de polo ”U” Cluj-Napoca, întemeietorul Școlii Sportive Clujene, care a fost timp de patru ani președintele Clubului Sportiv Universitatea.
De asemenea sora sa, regretata dr. Flora-Orosz Ecaterina, a câștigat 30 de campionate naționale, a doborât 40 de recorduri ale României, la 13 ani a devenit maestru al sportulu,i mai apoi trecându-și în palmares 6 medalii de aur la Campionatele Mondiale Masters, trei medalii de aur la Campionatele Europene și înregistrând 25 de recorduri mondiale la categoria sa de vârstă”, se arată într-un comunicat al reprezentanților Clubului Sportiv Universitatea Cluj, potrivit eurosport.ro.