Pelerinaj la Mănăstirea Nicula: Credincioșii se vor închina la icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului

Pelerinaj la Mănăstirea Nicula: Credincioșii se vor închina la icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului

Mănăstirea Nicula, din județul Cluj, este în aceste zile, un loc de pelerinaj unde sunt așteptați 100.000 de credincioși din toată țara și diaspora, cu ocazia praznicului împărătesc Adormirea Maicii Domnului – 15 august. Mai mult, credincioșii se vor închina la Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului. 

‘Slujbele de noapte sunt foarte ample, luni seara se înconjura biserica nouă cu icoana făcătoare de minuni, în timp ce oamenii aprind lumânări şi cânta pricesne’, a declarat preotul arhimandrit Dumitru Cobzaru, exarhul mănăstirilor din Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului, potrivit DC News.

Programul slujbelor de luni seara/marți dimineață

18:00 Vecernia cu Litie. Slujeşte ÎPS Andrei Andreicuţ în sobor de arhierei, preoţi şi diaconi. Predică

21.30 Scoaterea Icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului

22.00 Utrenia şi Prohodul Maicii Domnului

Înconjurul bisericii cu Icoana (în jurul orei 00.00) și Molitfele Sfântului Vasile cel Mare

Marți, 15 august – „Adormirea Maicii Domnului”

5.00 Sfânta Liturghie în biserică

8.00 Acatistul Adormirii Maicii Domnului

9.00 Sfânta Liturghie arhierească în sobor de arhierei, preoţi şi diaconi. Slujește și predică ÎPS Andrei Andreicuț

Mai multe minuni și vindecări miraculoase au fost consemnate în documente. La începutul secolului al XIX–lea este amintită vindecarea unui băieţel de șase ani ai unui om pe nume  Janoş Thoraczkai, care fusese lovit de un cal. Când toate strădaniile doctorilor s-au dovedit zadarnice, părinţii au rămas doar cu credinţa şi nădejdea în Maica Domnului. Copilul s-a tămăduit, iar părinţii au adus lacrimi de bucurie şi mulţumire. De asemenea, însuşi fiul contelui Sigismund Korniş a fost tămăduit prin milostivirea Maicii Domnului.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
ploaie ușoară
2 ° C
2 °
1.1 °
75 %
4.6kmh
0 %
vin
11 °
sâm
6 °
Dum
7 °
lun
7 °
mar
6 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii