O piesă dintr-o rachetă a fost găsită pe o plajă din judeţul Constanţa. Apa a adus-o la mal, lângă Gura Portiţei. Potrivit unui comunicat transmis de Statul Major al Forțelor Navale este un tub de la un motor de rachetă antiaeriană, produsă în Federația Rusă, şi nu prezintă niciun pericol.
Autorităţile se aşteaptă să vadă în apele noastre şi alte componente aduse de curenţi.
„În urma analizei realizate la fața locului de către reprezentanții ISU „Dobrogea”, obiectul a fost identificat ca fiind un motor de start de la o rachetă. Specialiștii Forțelor Navale Române au preluat luni, 16 ianuarie, de la ISU „Dobrogea”, corpul de rachetă și l-au depozitat, în siguranță, la sediul unei structuri acreditate, pentru cercetarea acestuia” a transmis Statul Major al Forțelor Navale , în cazul obiectului găsit pe o plajă din Constanţa.
„Ca urmare a intervenției echipajului pirotehnic din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Dobrogea” al județului Constanța, pentru ridicarea unui element presupus a fi muniție, scos la mal de valuri, în cursul zilei de duminică, 15 ianuarie, în zona Periboina – Săcele, Forțele Navale Române au fost solicitate pentru a oferi sprijin în procesul de cercetare a elementului depistat.
În urma analizei realizate la fața locului de către reprezentanții ISU „Dobrogea”, obiectul a fost identificat ca fiind un motor de start de la o rachetă. Specialiștii Forțelor Navale Române au preluat luni, 16 ianuarie, de la ISU „Dobrogea”, corpul de rachetă și l-au depozitat, în siguranță, la sediul unei structuri acreditate, pentru cercetarea acestuia.
În acest sens, Statul Major al Forțelor Navale precizează că elementul descoperit nu conține materiale pirotehnice sau periculoase și că acesta reprezintă un tub al unui motor de start de la o rachetă antiaeriană sol-aer de tipul 57E6, lansată de un sistem de rachete antiaeriene de tip Panțir S-1 (clasificare NATO SA-22 Greyhound), produse în Federația Rusă, care, cel mai probabil, pe timpul desfășurării acțiunilor militare recente din zona de nord a Mării Negre, a căzut în mare și a fost adus de curenții marini în zona litoralului românesc” se arată în comunicat.
Statul Major al Forțelor Navale a mai transmis că acest tip de element de muniție nu se află în dotarea Forțelor Navale Române, este specific forțelor implicate în războiului ruso-ucrainean.
“Având în vedere caracteristicile acestui tip de rachetă și frecvența utilizării în cadrul acțiunilor de luptă, este posibil ca, în perioada următoare, curenții marini să mai aducă astfel de elemente componente în proximitatea zonei costiere a României sau a altor țări riverane, fără ca acest lucru să reprezinte un pericol. Cu toate acestea, recomandăm cetățenilor care observă astfel de elemente de muniție ca, pentru siguranța lor, să nu se apropie de obiectele descoperite și să anunțe de urgență autoritățile competente” potrivit sursei citate.