Premierul Marcel Ciolacu, președintele PSD, a declarat că alianța cu PNL funcționează foarte bine și că, după alegerile din 9 iunie, cele două partide se vor întâlni să decidă ce fac mai departe.
„Avem un guvern funcțional, în care nu sunt scandaluri, în care se lucrează. (…) Avem un guvern cu miniștri PNL și PSD și avem alegeri cu candidați”, a declarat Marcel Ciolacu, la Digi24, punctând că guvernul „a trecut primul examen” când s-a făcut rotația guvernamentală și mai are unul de trecut cu alegerile din acest an.
El a anunțat că pe 10 iunie, după alegerile locale și europarlamentare, coaliția se va întâlni să discute „dacă mergem împreună mai departe”.
Ciolacu s-a arătat optimist, chiar dacă „mai sunt doi-trei pe la PNL care țipă ei ca pițigoii”.
„Cred că îl deranjează pe domnul Ciucă pentru că dânsul trebuie să se impună în interiorul partidului. Colegii mei au ales acest… Nimeni nu vrea scandal. Toată lumea aşteaptă performanţă guvernamentală şi administrativă”, a mai afirmat Marcel Ciolacu.