Premierul Marcel Ciolacu a declarat luni, într-o postare pe Facebook, că pedeapsa nu este soluția pentru dependența de droguri, ci tratamentul. El a inclus un fragment din discursul său pe această temă, susținut în cadrul prezentării proiectului său de țară ca și candidat PSD la funcția de președinte.
În acest discurs, Ciolacu a anunțat că o parte din Agenția Națională Antidrog va fi transferată la Ministerul Sănătății, afirmând că „acolo este locul ei”, potrivit antena3.ro.
„Pedeapsa nu rezolvă dependenţa de droguri, ci tratamentul. Trei afişe şi două broşuri expirate nu înseamnă prevenţie. A venit timpul ca aceşti tineri să simtă cu adevărat că au pe cineva de partea lor. Cineva care nu îi judecă şi nu îi izolează, ci îi ajută să se vindece”, a scris premierul Marcel Ciolacu într-o postare pe Facebook.
Premierul a precizat că „dacă închidem ochii, nu înseamnă că problema nu există”, spunând că în ultimele luni a vorbit cu mai mulți tineri, victime ale dependenței de droguri, și a realizat că, până acum, abordarea a fost total greșită.
De asemenea, Ciolacu a precizat că o parte din Agenţia Naţională Antidrog va fi transferată la Ministerul Sănătăţii, „pentru că acolo este locul ei”.