Premierul Marcel Ciolacu a avut o primă reacție după ce Serviciul rus de Informații Externe a acuzat liderii UE că „se află în mod evident” în spatele dosarului în care Călin Georgescu este urmărit penal sub control judiciar.
Marcel Ciolacu a menționat într-o postare pe Facebook că este de „netolerat” faptul că un serviciu secret al Rusiei se poziționează față de decizii ale autorităților române. Prim-ministrul României a avut o reacție vehementă și a menționat că “Rusia nu poate transmite autorităților române pe cine să ancheteze și pe cine nu” și că “Rusia nu poate fi un model de bune practici de democrație”.
“Faptul că un serviciu secret al Rusiei se poziționează față de decizii ale autorităților române este de netolerat! Rusia nu poate transmite autorităților române pe cine să ancheteze și pe cine nu. Rusia nu poate dicta pe cine să aleagă românii și pe cine nu.