Premierul Marcel Ciolacu s-a întâlnit cu experții și avocații implicați în câștigarea procesului din dosarul Roșia Montană.
Marcel Ciolacu a oferit flori membrilor echipei de experți și avocați, potrivit antena3.ro. Premierul i-a felicitat, subliniind meritul de a câștiga pentru România un proces în care țării noastre i s-au cerut despăgubiri maximale de aproape 7 miliarde de dolari.
„Pierderea procesului ar fi avut, după părerea mea, niște efecte greu de cuantificat și foarte greu de îndreptat. Nu ar fi acceptat nimeni, nicio Comisie (Europeană) să mărim deficitul atât de mult încât să suporte această pierdere”, a subliniat Marcel Ciolacu.
„Au fost sume importante și o responsabilitate mare. Și pentru noi a fost ceva extrem de important din punct de vedere profesional, motiv pentru care suntem recunoscători”, a afirmat ea.
Zilele trecute, Marcel Ciolacu a răspuns acuzațiilor opoziției, conform cărora ar fi „manipulat bursa” prin declarațiile pe care le-a făcut cu privire o potențială pierdere, de către România, a procesului în cazul Roșia Montană.
Opoziția a invocat faptul că, în urma acestor declarații și a altor afirmații făcute de oficiali guvernamentali, s-ar fi dublat prețul pe bursă al acțiunilor Gabriel Resources, firma canadiană care a cerut României despăgubiri, după ce nu i s-a mai permis să exploateze aurul de la Roșia Montană.
Luni, după vestea că Gabriel Resources a pierdut procesul, presa internațională a relatat că acțiunile firmei în pre-tranzacționare pe bursa din Toronto s-au prăbușit de la 0,87 dolari la 0,05 dolari.
„Eu mă bucur, ca și prim-ministru, că nu las copiilor noștri o datorie, că am avut capacitatea administrativă de a câștiga un proces. Celor cu acuzațiile, care au lăsat datorii de 200 de miliarde pe care le plătim noi toți, nu le pot răspunde decât spunând că eu cred că ei au o problemă în altă parte. Deja vorbesc de patologii.
Deci, într-o zi istorică a României, în care avocații angajați de Guvernul României au reușit să întoarcă un proces aproape pierdut, eu să le răspund unora care au făcut datorii de 200 de miliarde că de ce nu las datorii României? Mie mi se pare că poate nu trăim în aceeași lume”, a răspuns prim-ministrul acuzațiilor formulate de mai mulți reprezentanți ai opoziției politice.
El a respins și speculațiile conform cărora ar fi avut informații privilegiate de la avocați.
„Nu am dreptul de a primi astfel de informații, chiar dacă sunt premierul României”, a explicat Marcel Ciolacu.