Premierul Marcel Ciolacu: Viitorul guvern va fi învestit în jurul datei de 23 decembrie

Premierul Marcel Ciolacu: Viitorul guvern va fi învestit în jurul datei de 23 decembrie

Coaliția de guvernare își va duce mandatul la capăt, a declarat premierul Marcel Ciolacu, liderul PSD, vineri, într-o conferință de presă în Suceava.

Răspunzând la întrebările reporterilor, liderul PSD a declarat: „Sincer, nu văd mare influență a războiului din Ucraina în ceea ce privește coaliția. Cu adevărat, România are nevoie de o stabilitate politică și ne-am asumat această stabilitate politică. Vă reamintesc că eu împreună cu colegii mei (…) am hotărât să intrăm la guvernare”.

„Aduceți-vă aminte complexitatea problemelor din acel moment, de acum trei ani, când am hotărât să intrăm la guvernare, și cred că am adus o coerență în actul de guvernare și o diferență față de vechea coaliție de dreapta, unde posturile se trăgeau din fes, unde certurile erau la ordinea zilei, unde se retrăgeau miniștri din ședințele de Guvern și nimic nu funcționa”, a adăugat premierul, potrivit B1 TV.

Liderul PSD a estimat că viitorul guvern va fi învestit în jurul datei de 23 decembrie.

„Suntem oameni maturi. Avem, normal, cum este în politică, un interes nu neapărat comun la aceste alegeri, fiindcă de această dată candidăm separat. Eu le-am arătat potențialul unei candidaturi comune la europarlamentare, au ales altă cale, o respect. Suntem într-un an electoral, e normal să fie și astfel de declarații, dar coaliția își va duce mandatul până la capăt. Consider, cam în jur de 23 decembrie va fi învestit viitorul guvern”, a mai spus Marcel Ciolacu.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
ceață
3 ° C
3.3 °
2.7 °
93 %
4.1kmh
100 %
Dum
6 °
lun
7 °
mar
11 °
mie
7 °
joi
5 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii