Preşedintele Iohannis solicită conducerii Parlamentului să declare vacantă funcţia de director al SRI

Preşedintele Iohannis solicită conducerii Parlamentului să declare vacantă funcţia de director al SRI

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis, marţi, o scrisoare preşedintelui Senatului, Nicolae Ciucă, şi preşedintelui interimar Camerei Deputaţilor, Alfred Simonis, referitoare la retragerea din funcţia de director al Serviciului Român de Informaţii a lui Eduard Hellvig.

„Domnule preşedinte al Senatului, domnule preşedinte al Camerei Deputaţilor, în temeiul prevederilor art. 65 alin. (2) lit. h) din Constituţia României, republicată, şi ale art. 23 din Legea nr. 14/1992 privind organizarea şi funcţionarea Serviciului Român de Informaţii, cu modificările şi completările ulterioare vă propun să luaţi act de retragerea din funcţia de director al Serviciului Român de Informaţii a domnului Eduard Raul Hellvig şi să declaraţi vacantă această funcţie, urmând ca Parlamentul să adopte o hotărâre în acest sens”, precizează şeful statului în scrisoarea transmisă președinților celor două Camere.

Eduard Hellvig a demisionat, luni, din funcţia de director al Serviciului Român de Informaţii, precizând că a discutat „deschis” pe această temă cu preşedintele Klaus Iohannis în ultimele săptămâni.

Preșdintele Iohannis a anunţat că a luat act de retragerea lui Hellvig de la șefia SRI şi a apreciat că mandatul acestuia a marcat „restaurarea credibilităţii şi modernizarea consistentă” a Serviciului.

A.N.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
ninsoare ușoară
1.3 ° C
1.7 °
-1 °
79 %
3.1kmh
0 %
vin
11 °
sâm
6 °
Dum
7 °
lun
7 °
mar
6 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii