PSD cere Guvernului respectarea drepturilor urmașilor cadrelor medicale decedate în linia întâi în lupta cu pandemia, prin acordarea pensiei de urmaș.
„PSD somează Guvernul să pună urgent în aplicare Legea 56/2020, inițiată și adoptată de parlamentarii social-democrați, pentru acordarea pensiei de urmaș copiilor cadrelor medicale care au decedat în lupta cu pandemia noului coronavirus”, se arată într-un comunicat de presă transmis, marți, de PSD.
Social-democrații susțin că refuzul Guvernului de a emite normele de aplicare a acestei legi constituie ”un abuz de putere incalificabil, prin care sunt suprimate drepturile cuvenite personalului medical participant la acțiunile medicale împotriva COVID-19”.Â
„Scuza invocată de Guvern, că în lege nu ar fi fost indicată instituția care să calculeze și să acorde aceste beneficii, este de-a dreptul penibilă. Aceste detalii procedurale trebuiau stabilite chiar de către Executiv, prin elaborarea normelor de aplicare a legii în cadrul unei hotărâri de guvern.
Conform datelor oficiale, 133 de cadre medicale și-au pierdut viața în cursul unor acțiuni de combatere a pandemiei de coronavirus. Până în prezent, Guvernul nu plătit niciun leu urmașilor acestora”, se mai arată în comunicatul transmis de PSD.