Racheta Starship, construită de compania SpaceX pentru a transporta astronauţi spre Lună şi apoi spre Marte, şi-a încheiat zborul

Racheta Starship, construită de compania SpaceX pentru a transporta astronauţi spre Lună şi apoi spre Marte, şi-a încheiat zborul

Racheta Starship, construită de compania SpaceX pentru a transporta astronauţi spre Lună şi apoi spre Marte, şi-a încheiat zborul de încercare de joi, reuşind să atingă majoritatea obiectivelor misiunii, cu excepţia celui al coborârii controlate prin atmosfera terestră, conform unui anunţ al companiei, transmit agenţiile internaţionale de presă.

Printre obiectivele misiunii se numără deschiderea unei trape care ar putea fi folosită în viitor pentru a elibera mărfuri, de exemplu sateliţi, în spaţiu, precum şi „o demonstraţie de transfer de combustibil” în zbor. Potrivit presei de specialitate, acest transfer se produce între două rezervoare din interiorul rachetei. Dezvoltarea acestei funcţii este esenţială, deoarece pentru a ajunge pe Lună, Starship va trebui să se alimenteze o dată în spaţiu prin joncţiunea cu o navă-rezervor, care va funcţiona ca un fel de „benzinărie spaţială”.

În cadrul unei transmisiuni live online a zborului, comentatorii companiei SpaceX au anunţat pierderea legăturii cu nava spaţială în timpul reintrării în atmosferă. Vehiculul urma să se prăbuşească controlat în Oceanul Indian la aproximativ o oră după lansare.

Câteva minute mai târziu SpaceX a confirmat că naveta a fost pierdută în timpul reintrării în atmosferă.

Totuşi, îndeplinirea majorităţii obiectivelor misiunii reprezintă o etapă crucială în dezvoltarea rachetelor Starship. Şeful NASA, Bill Nelson, a felicitat SpaceX pentru „succesul acestui zbor de încercare” într-o postare pe reţeaua X.

Primele două lansări, finalizate cu explozii

După două prime zboruri de încercare încheiate cu explozii spectaculoase, imensa racheta Starship, aparţinând companiei SpaceX, a fost lansată din nou, joi, într-o misiune test menită să bifeze o lungă listă de obiective, printre care şi o primă revenire controlată pe Terra, ce se va încheia cu o amerizare în Oceanul Indian, transmite AFP.

Cu o înălţime de 120 de metri, Starship este cea mai mare şi mai puternică rachetă din lume.

Lansarea în acest al treilea zbor test a avut loc de la baza spaţială „Starbase”, aparţinând SpaceX, de la Boca Chica, în sudul Texasului.

Compania miliardarului Elon Musk pariază pe Starship pentru a-şi îndeplini ambiţiosul obiectiv de a transforma omenirea într-o specie multiplanetară prin colonizarea planetei Marte.

Succesul acestei rachete este, de asemenea, extrem de important şi pentru NASA, care contează pe acest sistem de propulsie pentru a-şi trimite astronauţii pe Lună în cadrul misiunii Artemis 3, prevăzută pentru anul 2026.

Racheta este formată din două trepte: treapta de propulsie Super Heavy şi treapta superioară, Starship, care a dat numele întregii rachete.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
cer senin
0.2 ° C
0.6 °
-1 °
83 %
2.7kmh
0 %
vin
12 °
sâm
6 °
Dum
6 °
lun
7 °
mar
4 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii