Relevanţa exerciţiului Saber Guardian 23, exemplificată de ministrul Apărării, Angel Tîlvăr

Relevanţa exerciţiului Saber Guardian 23, exemplificată de ministrul Apărării, Angel Tîlvăr

Ministrul Apărării Naţionale, Angel Tîlvăr, a declarat, marţi, la evenimentul Ziua Distinşilor Vizitaori din cadrul exerciţiului multinaţional Saber Guardian 23, de la raionul de instruire Borduşani, judeţul Ialomiţa, că relevanţa acestui exerciţiu este mai însemnată ca niciodată pentru flancul estic al Alianţei Nord-Atlantice, potrivit news.ro

„Fiecare ediţie a Saber Guardian reprezintă valoare adăugată pe dimensiunea interoperabilităţii şi pregătirii în comun a forţelor aliate şi partenere, extrem de utile în contextul actualelor provocări de securitate. Relevanţa acestui exerciţiu pe flancul estic al Alianţei Nord-Atlantice este mai însemnată ca niciodată. Modificările mediului de securitate declanşate de războiul de agresiune dus de Rusia împotriva Ucrainei au confirmat faptul că Marea Neagră este de importanţă critică pentru arhitectura europeană de securitate. Importanţa strategică a Mării Negre a crescut exponenţial”, a afirmat ministrul Angel Tîlvăr, la evenimentul desfăşurat în raionul de instruire Borduşani, din judeţul Ialomiţa.

Acesta s-a referit şi la unitatea statelor NATO în contextul conflictului din Ucraina.

„Brutalul război de agresiune a Rusiei împotriva Ucrainei a dezvăluit adevărata natură a Moscovei, dincolo de orice îndoială. Federaţia Rusă a adus războiul pe continentul european, dar acest lucru nu a reuşit să ne dezbine. Ca state democratice, cu societăţi bazate pe valori, drepturi, libertăţi şi stat de drept nu putem accepta o asemenea atitudine. Suntem mai uniţi ca niciodată în acţiunile noastre. Principiul de bază al tratatului fondator al NATO este apărarea colectivă, care exprimă spiritul de solidaritate şi unitate”, a mai spus ministrul Apărării Naţionale, Angel Tîlvăr.

Aproximativ 10.000 de militari din România şi din 13 naţiuni aliate şi partenere – Albania, Bulgaria, Franţa, Georgia, Grecia, Italia, Macedonia de Nord, Republica Moldova, Olanda, Muntenegru, Polonia, Portugalia şi SUA participă, în perioada 29 mai – 9 iunie, la exerciţiul Saber Guardian 23.

Acest exerciţiu multinaţional de nivel întrunit este condus de Comandamentul Forţelor Întrunite „General Ioan-Emanoil FLORESCU” din cadrul Statului Major al Apărării.

Acţiunea este integrat în complexul de exerciţii DEFENDER EUROPE 23, alături de activităţi de instruire precum SWIFT RESPONSE 23 şi IMMEDIATE RESPONSE 23.

Exerciţiul Saber Guardian este inclus în programul de exerciţii de antrenament comun USAREUR-AF, în vedere creşterii interoperabilităţii la nivel comun şi multinaţional cu forţele armate ale statelor aliate şi partenere.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
cer senin
1.1 ° C
1.7 °
-0.1 °
76 %
3.1kmh
0 %
lun
7 °
mar
7 °
mie
5 °
joi
10 °
vin
10 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii