România preia, în premieră, conducerea reputatei Adunări Interparlamentare a Ortodoxiei, prin deputatul PSD Ionuț Vulpescu

România preia, în premieră, conducerea reputatei Adunări Interparlamentare a Ortodoxiei, prin deputatul PSD Ionuț Vulpescu

Deputatul PSD Ionuț Vulpescu, fost ministru al Culturii, a fost ales în funcția de președinte al Adunării Interparlamentare a Ortodoxiei (A.I.O.), în cadrul Adunării Generale a organizației, de la Palermo, Italia.  România deține, astfel, pentru prima oară, președinția Adunării, la evenimentele căreia participă importanți lideri religioși și politici.

Alegerea lui Ionuț Vulpescu la conducerea A.I.O. vine după ce timp de peste trei decenii (de la fondare, din 1993 și până astăzi) organizația a fost condusă de Rusia sau de persoane vorbitoare de limba rusă. Deputatul român îi urmează lui Eugeniusz Czykwin la conducerea organizației, cetățean polonez de etnie belarusă, deputat în Sejm (camera inferioară a Parlamentului Poloniei), la numai un an de la preluarea mandatului de către acesta. A.I.O. se bucură acum de o orientare proeuropeană, echitabilă, care promovează relevanța valorilor Ortodoxiei și ale creștinismului pentru agenda politică internațională, în contextul societăților multireligioase și multiculturale.

„Sunt onorat să preiau conducerea Adunării Interparlamentare a Ortodoxiei într-un moment atât de important pentru valorile și credința noastră comună. Aceasta este o oportunitate unică de a promova solidaritatea și dialogul interparlamentar bazat pe principiile creștine. Împreună, vom lucra pentru a întări legăturile între națiuni și a inspira încredere în rândul cetățenilor noștri. Îi asigur pe toți că vom continua să susținem valorile creștine ale Europei, să promovăm o societate incluzivă și democratică, și să protejăm patrimoniul religios, independent de natura și originile lui. Mulțumesc colegilor parlamentari pentru încrederea acordată și mă angajez să îmi îndeplinesc cu devotament responsabilitățile”, a declarat Ionuț Vulpescu.

Despre Adunarea Interparlamentară a Ortodoxiei

Inspirată de o conferință desfășurată între 30 iunie și 4 iulie 1993 în Halkidiki, Grecia, cu tema Ortodoxia în Noua Realitate Europeană, Adunarea Interparlamentară Europeană pentru Ortodoxie a fost formată la inițiativa Parlamentului Elen. România este membru fondator al organizației. Urmând Manifestul Participanților din 1993, Actul Constitutiv oficial a fost adoptat de participanții la Sinodul Constitutiv desfășurat în noiembrie 1994 la Atena. În 2001, grupuri de parlamentari din Australia, Asia, Africa și Statele Unite au participat la Adunarea Generală, iar organizația a fost redenumită Adunarea Interparlamentară a Ortodoxiei (A.I.O.).

La A.I.O. participă delegații parlamentare din 21 de state, majoritatea fiind europene.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
ninsoare ușoară
1.3 ° C
1.7 °
-1 °
79 %
3.1kmh
0 %
vin
11 °
sâm
6 °
Dum
7 °
lun
7 °
mar
6 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii