Se împlinesc 48 de ani de la cutremurul din 1977, care a zguduit întreaga țară

Se împlinesc 48 de ani de la cutremurul din 1977, care a zguduit întreaga țară

În ziua de 4 martie 2025 se împlinesc 48 de ani de la cutremurul cu magnitudinea 7,4 Mw care a zguduit întreaga țară și regiunile învecinate, producând cele mai mari pierderi din istoria României.

Pentru a marca acestă zi, INCDM a organizat pe 2 martie a.c. Turul ghidat „Bucureștii și Cutremurele”, care a rememorat tragedia din  1977. Astfel, participanții la acest tur au avut ocazia să afle poveștile clădirilor prăbușite în 1940 și 1977 și ale celor vulnerabile seismic – cu bulină roșie sau fără.

Cu această ocazie, INCDFP a lansat un nou produs cartografic: Harta cutremurelor din  România și împrejurimi, în perioada 1400-2024.

Această hartă detaliată prezintă, de asemenea, principalele sisteme de falii, hazardul și riscul seismic sau principalele cutremure din ultimele secole și efectele acestora, oferind o imagine cuprinzătoare a activității seismice din țară. Ea poate fi accesată și descărcată de pe site-ul INCDFP (https://www.infp.ro/index.php?i=edu) și se adresează unui public variat. INCDFP o va distribui în instituții publice.

Cutremurul din 1977 în câteva date  

Bucureștiul a fost cel mai afectat oraș la cutremurul din 1977: 1.424 de persoane au decedat în urma prăbușirii a 32 de clădiri construite în perioada interbelică, acestea fiind deja afectate de cutremurul din 1940 (magnitudine 7,7 Mw; 150 km adâncime).

-1.578 de persoane și-au pierdut viața la nivel național (90% din victime în București)

-11.321 de persoane au fost rănite (7.598 în București)

-120 de victime au fost în Bulgaria și Republica Moldova

-32.900 de locuințe au fost avariate grav, iar 182.000 au fost mai puțin avariate la nivel national

-200.000 de oameni au fost direct afectați, 35.000 de familii rămânând fără adăpost

-763 de unități industriale au fost afectate

-11 clădiri de spital au devenit nefuncționale – 9 fiind în București, printre care clădirile spitalelor Floreasca și Colentina

-6 clădiri ale universităților, 374 unități de învățământ și 763 unități economice au fost avariate

-23 de județe au fost grav afectate.

Conform INFP, cutremurul din 1977 a reprezentat un punct de cotitură în ceea ce privește conștientizarea riscului seismic în România. În urma acestui eveniment, codurile de proiectare seismică au fost revizuite și adaptate la specificul cutremurelor din Vrancea, devenind din ce în ce mai stricte și mai avansate.

Cu toate acestea, vulnerabilitatea seismică a clădirilor rămâne o problemă majoră, după cum o arată Strategia Națională de Reducere a Riscului Seismic, listele clădirilor expertizate și încadrate în clase de risc seismic sau Modelul European de Risc Seismic lansat în anul 2020, potrivit ziuaconstanta.ro.

Foto: Facebook/INCDNM

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
cer senin
2.2 ° C
3.3 °
-1 °
67 %
2.6kmh
0 %
vin
15 °
sâm
16 °
Dum
14 °
lun
18 °
mar
22 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii