Serviciul de Ambulanţă Bucureşti – Ilfov a înregistrat, în ultimele trei zile, 4.396 de solicitări, dintre care 2.795 persoane au prezentat urgenţe de „cod roşu” şi „cod galben”.
„În ultimele 3 zile (72 de ore) 4.396 de persoane au avut nevoie de Ambulanţa Bucureşti- Ilfov, cu 14% mai mult decât într-o perioadă fără caniculă. 2.795 de persoane dintre acestea au prezentat urgenţe de cod roşu şi cod galben. Un număr de 433 de persoane se aflau în loc public când au nevoie de ambulanţă. 68 de persoane au prezentat lipotimii, iar 40 de persoane şi-au pierdut starea de conştienţă pentru puţin timp prezentând sincope”, a declarat joi, pentru Agerpres, managerul instituţiei Alis Grasu.