Sorin Grindeanu: „PSD nu face alianţe cu AUR”

Sorin Grindeanu: „PSD nu face alianţe cu AUR”

Prim-vicepreşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat că PSD nu va face alianţă cu partidul AUR, nici pe termen scurt, nici pe termen lung, mai ales după protestul membrilor şi simpatizanţilor acestui partid în faţa Parlamentului României. Grindeanu este de părere că, la acel protest, Jandarmeria ar fi trebuit să aibă o altă atitudine.  

Întrebat dacă PSD va continua alianţa cu PNL după alegerile din 2014, Sorin Grindeanu a răspuns, duminică, la Digi24, că în acest moment aceasta este singura varantă care dă o majoritate în Parlament şi a exclus o alianţă cu AUR.

”E mult până atunci. Pare că în acest moment e singura variantă care dă o majoritate în Parlament, în ăsta actual. Nu ştim cum vor arăta lucrurile în Parlamentul de după 2024. PSD nu face alianţe cu AUR, nu cred că va face cineva cu AUR. Este punctul meu de vedere, vă spun răspicat cu un an jumate înainte, mai ales după comportamentul pe care l-am văzut în această săptămână în Parlament şi nu doar în Parlament”, a precizat Grindeanu.

Social-democratul a criticat atitudinea Jandarmeriei la protestul AUR din faţa Parlamentului.

”Eu cred că şi Jandarmeria trebuia să aibă o altă atitudine în faţa Parlamentului, s-a blocat circulaţia, am mers la votul final şi nu am putut să intru pe intrarea normală, a trebuit să ocolim, să intrăm pe alte alei la Parlament. Plus ce au păţit colegi parlamentari. Lucrul acesta nu este posibil. Nu există vreo intenţie a PSD să facă pe termen scurt, pe termen lung, o alianţă cu acest partid, iar eu mă voi opune total la aşa ceva”, a precizat Grindeanu.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
ninsoare
0.5 ° C
1.1 °
-1 °
81 %
2.6kmh
0 %
vin
12 °
sâm
6 °
Dum
6 °
lun
7 °
mar
6 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii