„La locul producerii exploziei s-a deplasat o echipă complexă compusă din ofiţeri de poliţie judiciară, specialişti, reprezentanţi ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă al Judeţului Vâlcea, împreună cu un procuror din cadrul Secţiei de urmărire penală de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea, care efectuează cercetarea la faţa locului. Pe măsura derulării cercetărilor, vom informa opinia publică”, se arată într-un comunicat transmis joi de Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea, potrivit Agerpres.
Patru persoane au murit, trei bărbați și o femeie. Alte patru persoane sunt conștiente și au fost preluate de ambulanțe.
„Starea răniților este una stabilă, conștienți. Aceștia sunt transportați la Spitalul de Urgență Vâlcea”, a declarat Dan Pădureanu, directorul Ambulanței Vâlcea.
Uzina Mecanică Băbeni a fost înființată în 1983 și este concentrată pe producția de tehnologie militară. Uzina Băbeni este o companie certificata ca furnizor pentru Ministerul Apararii din Romania si pentru NATO. În 2019, o altă explozie a avut loc la aceeași fabrică. Atunci, cauza exploziei a fost un proiectil. Un angajat de 22 de ani a murit.