Un copil de numai 13 ani din Oradea a făcut atac de cord chiar în sala de clasă. Băiatul a fost resuscitat de un echipaj SMURD ajuns la fața locului, ulterior fiind intubat și transportat la spital.
În prezent, acesta se află internat în stare gravă, dar stabilă, la secţia ATI a unității medicale. Din informațiile existente, elevul nu ar fi făcut vreo activitate fizică solicitantă înaintea orei în timpul căreia i s-a făcut rău.
Incidentul s-a produs joi dimineaţa, în jurul orei 10.00, imediat după începerea orei de ştiinţe sociale, când copilului i s-a făcut brusc rău și s-a prăbușit inconștient la pământ.
Profesorul a sunat imediat la 112 iar până la sosirea echiajului SMURD, medicul şcolii a evacuat încăperea. La aproximativ 3-5 minute de la apelul la 112 a sosit și SMURD-ul, care a început manevrele de resuscitare. Ulterior, băiatul a fost intubat şi transportat la Spitalul Județean din Oradea.
Când am ajuns eu în sala de clasă, din cancelarie, copilul era deja resuscitat”, a declarat directorul şcolii, Călin Serac. „Nici timp să intervină nu a avut, pentru că salvatorii au ajuns repede”, a mai spus acesta.
După incident, conducerea şcolii a aflat că băiatul are o afecţiune cardiacă, pentru care a şi luat tratament medicamentos, informaţie pe care părinţii nu au comunicat-o dirigintelui ori medicului şcolii, informaţie confirmată şi de inspectorul școlar general Horea Abrudan.
„În şcoală nu se știa că suferă de probleme cardiace, familia nu a informat”, spune şeful Inspectoratului Şcolar Judeţean Bihor, potrivit stiripesurse.ro.