Vasile Bănescu, purtător de cuvânt al Bisericii Ortodoxe Române, a comentat propunerea sărbătoririi Paștelui la o dată comună în toată lumea creștină. Propunerea a creat o adevărată controversă în spațiul public.
Istoricul discuției
Vasile Bănescu a detaliat ulterior contextul acestei teme.
„Este de menționat că aceste discuții s-au purtat frecvent și intens de-a lungul timpului, inclusiv de-a lungul secolului trecut.
Așa cum se știe, BOR a adoptat calendarul îndreptat (corectat) de la data de 1 octombrie 1924. Nu toate Bisericile Ortodoxe au făcut-o însă (Patriarhia Ierusalimului, Biserica Ortodoxă Rusă, Biserica Ortodoxă Sârbă, Biserica Ortodoxă a Georgiei și Biserica Ortodoxă din Macedania).
Ceea ce ridică, desigur, o întrebare: în ce constă concret valoarea fidelității față de un calendar dovedit științific ca (actualmente) eronat (rămas în urmă cu 13 zile)?
Ceea ce constituie și cauza majoră a problemei sărbătoririi Paștelui la o dată diferită în lumea creștină apuseană și răsăriteană.
Rațiunea pentru care Bisericile Ortodoxe care au adoptat în mod firesc calendarul corectat au decis totuși (în 1927) să sărbătorească în continuare (doar) Paștele împreună cu celelalte Biserici refractare la această îndreptare calendaristică a fost și este încă păstrarea unității ortodoxe în jurul celei mai importante sărbători creștine: Învierea Domnului.
Este vorba despre o foarte veche discuție, ale cărei rădăcini coboară chiar înainte de secolul IV, când a avut loc primul Sinod Ecumenic (Niceea, 325) și care implică în mod normal un acord general.
Criteriile fixate la Sinodul de la Niceea din anul 325 pentru calcularea datei Paștilor sunt următoarele:
1. Paştele se va serba întotdeauna duminica (ziua Învierii Domnului)
2. Această duminică va fi cea imediat următoare lunii pline de după echinocţiul de primăvară (20 martie)
3. Când 14 Nisan (din calendarul iudaic) sau prima lună plină de după echinocţiul de primăvară cade duminica, Paştele creștin va fi serbat în duminica următoare, pentru a nu se serba odată cu Paştele iudaic, dar nici înaintea acestuia”, a concluzionat Vasile Bănescu.
Propunerea fostului ministru de Externe Teodor Baconschi
Fostul ministru de externe Teodor Baconschi a afirmat într-o postare pe pagina sa de Facebook, că ortodocşii ar trebui să celebreze Paştele odată cu catolicii şi protestanţii.
“Decalajul pascal dintre ortodocşi şi restul lumii creştine pare o relicvă a Războiului rece. Popoarele ortodoxe, eliberate de comunism, au tot cerut ierarhiilor sincronizarea calendarului, fără rezultat. Culmea e că BOR nu e pe stil vechi, deci ar putea celebra Paştele odată cu catolicii şi protestanţii (cum fac ortodocşii din Finlanda şi Estonia). Cu toate astea, mergem cu ruşii – şi calendarul lor iulian, neîndreptat. Adică taman cu cei care au sabotat unitatea panortodoxă atât prin războiul inter-ortodox din Ucraina, cât şi prin neparticiparea arogantă la Sinodul din Creta (2016)”, a transmis Teodor Baconschi, fost ambasador al României la Vatican.
Ce spune Papahagi
La rândul său, Adrian Papahagi a scris pe Facebook: ”După Paşti, voi iniţia un amplu demers naţional, solicitând Adunării Naţionale Bisericeşti şi Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române să calculeze data Paştilor pe calendarul gregorian (de care oricum ţine seama Crăciunul), astfel încât să sărbătorim Învierea alături de toată creştinătatea apuseană (incluzându-i aici, de pildă, pe ortodocşii finlandezi), şi alături de concetăţenii noştri catolici sau protestanţi, fie ei maghiari, saşi, români sau orice. Acest decalaj de calendar e foarte supărător şi pentru milioanele de români care locuiesc în Occident, dar nu pot beneficia de zilele libere acordate de statele de reşedinţă, pentru a sărbători Paştele alături de rudele din ţară, şi trebuie să-şi ia zile suplimentare de concediu. N-au decât să ne urmeze exemplul şi grecii, bulgarii şi ceilalţi, dacă vor comuniune.
Arhiepiscopul Tomisului – declarații