Vicepreședintele CSM, Daniel Horodniceanu, verificat de Inspecția Judiciară

Vicepreședintele CSM, Daniel Horodniceanu, verificat de Inspecția Judiciară

Procurorul Daniel Horodniceanu va fi anchetat de Inspecția Judiciară după ce o filmare în care apare criticând polițiștii care l-au oprit în trafic a fost făcută publică.

Filmarea respectivă, a cărei provieniență este neclară, îl arată pe vicepreședintele Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) în timp ce poartă un dialog cu doi polițiști de la Secția Rurală Schitu Duca din Iași.

Agenții de Poliție l-au oprit pe Horodniceanu după ce mașina acestuia a depășit-o pe cea a Poliției. Din dialogul dintre polițiști și procuror reiese că agenții au constatat că procurorul ar fi depășit fără să semnalizeze. Daniel Horodniceanu îi ceartă pe polițiști pentru că l-au oprit și invocă în discuția cu aceștia calitatea sa de procuror. Magistratul pare deranjat când agenții spun că nu știu cine este.

„Dar de ce nu mă cunoaşteţi oare? Dar de unde sunteţi dumneavoastră, de la Vaslui sau de la Iaşi?”, a întrebat Daniel Horodniceanu, moment în care unul dintre agenţii de poliţie îşi declină identitatea şi menţionează totodată că este de la Secţia 1 Poliţie Rurală.

Vicepreședintele CSM mai spune pe acea înregistrare, a cărei autenticitate nu o neagă – deși spune că nu relevă întreaga conversație – că va „vorbi” cu șeful celor doi polițiști, referindu-se la inspectorul șef al Poliției Iași, Costel Gâtlan.

„Sunteţi scrupuloşi la datorie. (…) Vă faceţi treaba pe strada principală dintr-un sat? (…) Am să vorbesc cu şeful IPJ, domnul Gîtlan (n.r. Costel Gâtlan, șeful Iași)”, a mai spus Daniel Horodniceanu în timpul discuţiei cu unul dintre poliţişti, scrie Agerpres.

Daniel Horodniceanu a reacționat și a precizat că a fost oprit în trafic fără a încălca nicio normă rutieră.

„Am asistat la o scenetă bine pusă la punct de doi poliţişti care mă cunoşteau. Astăzi am aflat că această scenetă a fost şi filmată, probabil cu un dispozitiv de înregistrare ascuns, şi nu cu body-cam. Imaginile sunt, însă prelucrate, filmul având şi alte pasaje, tăiate, însă”, a spus vicepreședintele CSM.

El a mai spus că s-a aflat într-o situație provocată și își reproșează că nu a rezistat acestei provocări.

„Dacă s-ar trece dincolo de reacţia mea, pe care, fie ea şi provocată, o regret sincer, subiectul conţine şi tema mai largă a faptului că poliţiştii pot opri fără niciun motiv şoferii în trafic pretinzând încălcari ale legii, a căror falsitate este imposibil de probat pentru şofer”, a mai transmis Daniel Horodniceanu.

Inspecția Judiciară a precizat că va verifica „dacă există indiciile săvârșirii vreunei abateri disciplinare și va efectua verificări pentru a clarifica circumstanțele incidentului și a evalua comportamentul magistratului în timpul interacțiunii cu echipajul de poliție”, potrivit romania.europalibera.org.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
ploaie de intensitate mică
4 ° C
4.1 °
3.9 °
87 %
5.1kmh
20 %
vin
10 °
sâm
6 °
Dum
6 °
lun
6 °
mar
6 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii