37 de stații meteo din România au înregistrat valori termice anormale pentru această perioadă.
Aspectul de mijloc de primăvară a devenit predominant în toată tara. Temperaturile au ajuns până la 18 grade.
În aceste zile, maximele sunt cu 13 grade mai mari decât ar fi normal în această perioadă. Şi în Bucureşti au fost depăşite recordurile zilnice din ultimii 65 de ani. Temperatura cea mai mare de când se fac măsurători a fost înregistrată la staţia Afumaţi: au fost 15,2 grade Celsius la umbră, faţă de 13,7 grade, recordul anterior, potrivit prognozei de specialitate, publicată de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM), după cum notează TVR.
Şi temperatura minimă a depăşit toate măsurătorile anterioare din această zi de ianuarie: 5 grade Celsius, faţă de 3,5 grade, recordul anterior.
Frigul va reveni brusc de sâmbătă, iar în următoarele patru săptămâni, meteorologii estimează temperaturi ușor peste normalul perioadei, în special în sudul și estul țării. Precipițiile vor fi abundente în centru, nord și est.