Zborul WizzAir Basel – București de miercuri, 12.02.2025, a fost cu peripeții. EuroAirport-ul Basel-Mulhouse-Freiburg a fost evacuat din cauza unei alerte cu bombă, fix în momentul în care se făcea îmbarcarea cursei pentru București.
Momentul alertei a surprins nu mai puțin de 30 de pasageri în plin control de securitate, care a fost suspendat. Astfel, cine a apucat să se urce în avion, urcat a fost, iar restul au rămas în terminal. La bord apucaseră să urce 160 de pasageri, care au petrecut trei ore stând.
Două ceasuri a durat alerta de securitate, iar după aceea, doar 15-20 de pasageri au mai urcat în avion, după efectuarea procedurilor de securitate și îmbarcare.
După atâta așteptare, avionul ar fi trebuit să decoleze și totul să meargă lin, însă acest lucru nu s-a întâmplat. Cel puțin nu imediat, din cauza unor pasageri recalcitranți. Supărați de întârziere, doi pasageri și-au petrecut așteptarea în toaleta avionului, unde au băut și au fumat „iarbă”. Drept urmare, a fost chemată poliția pentru a-i debarca de la bordul aeronavei. Abia după aceea, cursa a primit permisiune de decolare. Era ora locală 19:15, iar zborul trebuia să pornească la ora 16:30.
Un material de George Ciubotaru, Metropola TV