Expoziţia temporară „19 martie – Ziua Paşaportului Românesc. De la cărticica portativă din 1912, la paşaportul electronic, mesager al digitalizării” s-a deschis miercuri la Muzeul Naţional de Istorie a României.
Publicul va descoperi o serie de paşapoarte emise în perioada 1912 -1943, precum cele tipărite în timpul domniilor regilor Carol I şi Mihai, informează MNIR, printr-un comunicat.
Alături de acestea, vor fi expuse bilete de liberă trecere din 1925 şi 1935 şi alte documente de călătorie din 1951, o serie de paşapoarte pentru cetăţenii români stabiliţi în străinătate, precum şi paşapoarte pentru persoane fără cetăţenie eliberate în anii 1983 şi 1984.
Sunt prezentate paşapoarte diplomatice, temporare, simple sau electronice, apărute după anul 2000.
Expoziţia va fi deschisă până 31 martie, de miercuri până duminică, între orele 9,00 – 17,00 (până la 30 martie) şi 10,00 – 18,00 (31 martie).
Proiectul expoziţional este organizat de Direcţia Generală de Paşapoarte din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, în parteneriat cu Muzeul Naţional de Istorie a României, cu ocazia celebrării Zilei Paşaportului Românesc şi a aniversării, pe 19 martie, a 112 ani de la promulgarea Legii asupra paşapoartelor.
Istoric
„Legea asupra paşapoartelor”, prima lege modernă privind actul de călătorie, promulgată de Regele Carol I, prin Înaltul Decret Regal nr. 1758, datează din 19 martie 1912.
Libertatea românilor de a călători peste graniţele Dunării şi ale Imperiului Habsburgic fusese deja recunoscută prin Regulamentele Organice ce au intrat în vigoare în 1830 în Moldova şi în 1831 în Ţara Românească, în care era menţionat, pentru prima dată, şi documentul de călătorie românesc cunoscut sub termenul de paşaport.
Totodată, Regulamentul Organic stipula şi obligaţia Agiei de a elibera „răvaşe de drum” celor care părăseau teritoriul ţării şi de a le cerceta pe cele ale celor care intrau în ţară.
Legea din 1912, însă, introducea primele principii generale pentru paşapoarte şi pentru trecerea frontierei. Potrivit acesteia, „Paşapoartele se emit în numele regelui şi se liberează de ministerul de interne şi de prefecţii de judeţe şi de poliţie în condiţiunile ce se vor determina prin regulamentul de aplicare al acestei legi”.
Paşapoartele, emise în numele regelui, erau de forma unei cărţi mici, de dimensiunile 9 cm/13 cm, fiind „compuse din 20 de pagini numerotate”.
Fiecare pagină a paşaportului avea „un fond încadrat, compus cu motive naţionale, în culoarea liliacului deschis, făcând să iasă în aparenţă stema ţării şi cuvântul ‘ROMÂNIA’, iar dedesubt cuvântul ‘PASPORT’„.
Cu toate că paşapoartele erau documente individuale de călătorie în străinătate, acestea cuprindeau şi o rubrică dedicată însoţitorilor, în care puteau figura, pe lângă titular, soţia, soţul şi copiii minori. Ulterior, au fost introduse paşapoartele diplomatice (în 1920), paşapoartele de serviciu (în 1941) şi paşapoartele colective.
În 2011, paşapoartele de serviciu se distingeau printr-o tehnică specială de prindere (lipire, broşare) a filelor de coperţi, care crea un efect de evantai.
Prevenirea falsificării paşapoartelor a determinat adoptarea unor măsuri la nivel european pentru creşterea gradului de siguranţă a documentului de călătorie, astfel că la nivelul Uniunii Europene a fost adoptat „Regulamentul (CE) 2252/2004 al Consiliului din 13 decembrie 2004 privind standardele de securitate şi datele biometrice în paşapoartele şi documentele de călătorie emise de statele membre”, act obligatoriu ce asigură implementarea unor măsuri unitare pe întreg teritoriul UE. În conformitate cu acest regulament, România, în calitate de stat membru, a introdus paşapoartele electronice, emise începând cu data de 31 decembrie 2008.
În prezent, activitatea în acest domeniu este reglementată de Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate, cu modificările şi completările ulterioare.
În ianuarie 2019, pașaportul a primit noi elemente de siguranţă, schimbate periodic, în pas cu evoluţiile tehnologice din domeniu. Elementele de siguranţă implementate au la bază noile tehnologii în materie, precum desene stilizate, microtext, diferite tehnici de imprimare şi elemente optic variabile, precum şi unele realizate prin nanotehnologie.
