Prim-vicepreședintele PSD, Gabriela Firea, a transmis, miercuri, un mesaj referitor la fundamentul pe care ar fi fost construit bugetul pe anul în curs.
”I-am prins cu falsul! Au jonglat cifrele din buget, ca să iasă cum vor ei, dar consecințele le vor suporta toți românii. Dovada...
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a dus provocarea la un alt nivel și a rămas la bustul gol în momentul în care a primit vaccinul împotriva Covid-19.
El a ales să primească serul în estul țării, unde i-a vizitat pe militarii care luptă împotriva separatiștilor...
Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a publicat mai multe recomandări, printre care şi cele privind purtarea măştilor textile în timpul pandemiei de COVID-19, care trebuie să aibă trei straturi de protecţie şi să nu fie prevăzute cu valvă.
Dintre cele trei straturi, cel interior, care...
Ministrul Culturii, Bogdan Gheorghiu a anunţat, miercuri, că a demis-o pe Beatrice Rancea din funcţia de manager la Opera Naţională Română din Iaşi.
Ministerul Culturii a anunțat că a solicitat DIICOT informaţii legate de situaţia managerului Operei Române din Iaşi, Beatrice Rancea, cu privire la...
Pe 4 martie este vaccinat angajatul din Educație cu numărul 100.000, după cum a anunțat ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu.
Cîmpeanu a mai spus că acest lucru este un element foarte important în a permite sau nu elevilor din anii terminali să vină fizic la școală,...
Fostul președinte american și soția lui, Melania, și-au făcut vaccinul COVID în secret, la Casa Albă, încă din ianuarie. Mărturia a fost făcută de un fost consilier al cuplului prezidențial.
Nu există deocamdată detalii cu privire la vaccinul administrat și la numărul de doze. Dezvăluirea...
Comisia Europeană va prezenta peste câteva zile un pachet de măsuri axat pe desfășurarea călătoriilor și ridicarea restricțiilor impuse din cauza pandemiei. Printre ele și pașapoartul verde digital. Liderii europeni sunt divizați pe tema pașaportului COVID. Ei au încredințat Comisiei Europene sarcina de a...
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a condamnat marţi Ungaria pentru mai multe încălcări ale drepturilor unei familii de solicitanţi de azil în 2017, în special privarea de hrană la care a fost supus tatăl timp de patru luni, relatează AFP.
CEDO a condamnat astfel...
Ministerul Sănătătii a postat pe pagina de Facebook a instituției un mesaj de încurajare a cetățenilor să se programeze la vaccinarea anti-coronavirus.
„Ție de ce îți e dor? De o vizită la bunici? De o plimbare pe malul mării la răsărit? De o petrecere cu...
Reprezentanții Gărzii de Mediu anunță că arderea frunzelor și a resturilor provenite din curățenia de primăvară afectează calitatea aerului. De aceea, din acest an activitatea este interzisă, iar cei care o practică sunt amendați.
Persoanele care își curăță grădinile și apoi incendiază resturile vegetale vor...