Dosarul 2 Mai: Judecătoria Mangalia a amânat sentința în cazul lui Vlad Pascu

Dosarul 2 Mai: Judecătoria Mangalia a amânat sentința în cazul lui Vlad Pascu

Judecătoria Mangalia a amânat pronunțarea sentinței în dosarul lui Vlad Pascu, șoferul care, sub influența drogurilor, a provocat un accident grav în localitatea 2 Mai. Instanța va decide pedeapsa acestuia pe 31 ianuarie.

Ultimul termen al procesului a avut loc vineri, 12 ianuarie, când procurorii au cerut o condamnare cu executare de 10 ani, 6 luni și 20 de zile. Sentința ar fi putut fi mai mare, dar s-a ținut cont de contopirea pedepselor și de procedura simplificată la care s-a recurs în acest caz.

Accidentul, care a șocat întreaga țară, s-a produs în dimineața zilei de 19 august 2023, pe DN 39, în localitatea 2 Mai. Vlad Pascu a pierdut controlul mașinii și a intrat într-un grup de opt tineri care mergeau pe marginea drumului. Doi dintre aceștia, Roberta Marina Dragomir (20 de ani) și Sebastian Andrei Olariu (21 de ani), au murit pe loc. Alți trei tineri au fost răniți grav.

La momentul accidentului, Pascu se afla sub influența substanțelor psihoactive. În plus, el a părăsit locul faptei, agravându-și situația juridică.

Vlad Pascu este acuzat de ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă, părăsirea locului accidentului și conducerea unui vehicul sub influența substanțelor interzise. Acesta se află în arest preventiv din august 2023, potrivit Mediafax.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
ploaie ușoară
7.4 ° C
7.7 °
6.1 °
67 %
2.6kmh
0 %
vin
11 °
sâm
7 °
Dum
10 °
lun
10 °
mar
6 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii