MAE transmite că România nu este acord ca Ucraina să facă lucrări de dragare pe Canalul Bâstroe

MAE transmite că România nu este acord ca Ucraina să facă lucrări de dragare pe Canalul Bâstroe

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) va transmite joi Comisiei Europene că România se opune intenției Ucrainei de a face lucrări de dragare pe Canalul Bâstroe

Ministerul român de Externe afirmă că în 13 februarie a cerut Administrației Rezervației Biosferei Delta Dunării transmiterea unor informații cât mai complete și actualizate privind eventuale activități desfășurate de partea ucraineană în sectorul canalului de navigație Bâstroe și evaluarea instituției privind impactul acestora, iar ulterior a solicitat și Poliției de Frontieră Române transmiterea informațiilor rezultate în urma monitorizării activităților efectuate de autoritățile ucrainene sau de contractori ai acestora în sectorul canalului Bâstroe, precum și evaluarea caracterului acestora.

„În funcție de răspunsurile autorităților române de resort, MAE va întreprinde imediat demersurile diplomatice necesare în cazul în care va rezulta că au fost derulate activități având ca scop adâncirea rutei de navigație.

Ministerul Afacerilor Externe precizează, de asemenea, că Direcția Generală Mobilitate și Transporturi din cadrul Comisiei Europene a solicitat un punct de vedere al autorităților române cu privire la cererea Ucrainei de includere a brațelor Chilia și Bâstroe ale Dunării în rețeaua transeuropeană de transport (TEN-T), fiind însă neconforme cu realitatea informațiile publice potrivit cărora Comisia ar fi cerut, prin acest demers, acordul României pentru adâncirea așa-zisului „canal de navigație Bâstroe”.Răspunsul la solicitarea recentă a Comisiei Europene, în cuprinsul căruia va fi reiterată aceeași poziție de dezacord față de propunerea de includere a brațelor Chilia și Bâstroe ale Dunării în TEN-T, urmează a fi transmis de către MAE, pe baza contribuțiilor autorităților române competente (Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor și Ministerul Transportului și Infrastructurii), în termenul indicat de Comisie (16 februarie)”, arată Ministerul Afacerilor Externe într-un comunicat, potrivit hotnews.ro.

Informațiile transmise de MAE au loc după ce ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, spunea că „există semnale că în acest moment Ucraina face lucrări de dragare a canalului Bâstroe, acest lucru putând avea impact asupra mediului şi Deltei Dunării”, iar Ministerul Afacerilor Externe şi Ministerul Mediului trebuie să vină cu o poziţie şi să informeze.

„Există nişte tratate internaţionale pe care trebuie să le respectăm. Noi am provocat această întâlnire la Ministerul Transporturilor, deşi nu e neapărat treaba MTI. Este mai mult o chestiune care ţine de Ministerul Afacerilor Externe şi al Mediului, pentru că vorbim de tratate internaţionale pe care toată lumea trebuie să le respecte şi pentru că vorbim de un posibil impact pe care asemenea de lucrări de dragare pe Bâstroe îl pot avea asupra mediului şi asupra Deltei Dunării.

Sunt chestiuni care…în acest moment noi am considerat necesar să fim proactivi, deşi nu suntem titulari de filă şi aşteptăm într-un final de la cele două ministere puncte de vedere. Cert este că România a fost de acord cu tranzitarea pe Chilia şi pe Bâstroe la adâncimi mai mici a şlepurilor şi a navelor care, pe adâncimi mai mici, pot să facă acest lucru.

Mai mult de atât, cred că Ministerul de Externe este cel care va gestiona şi acesta a fost rostul acestei întâlniri, pentru că există semnale că în acest moment sunt lucrări de dragare pe Bâstroe, iar Ministerul de Externe, Ministerul Mediului – ăsta a fost rostul acestei întâlniri – trebuie să vină cu o poziţie şi să informeze cu date”, a susţinut Grindeanu.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
ploaie ușoară
5.6 ° C
6.2 °
5 °
87 %
2.1kmh
0 %
vin
7 °
sâm
6 °
Dum
7 °
lun
7 °
mar
7 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii