MAE: Unul din cele două grupuri de români blocați în Aeroportul din Dubai a ajuns acasă

MAE: Unul din cele două grupuri de români blocați în Aeroportul din Dubai a ajuns acasă

Unul dintre cele două grupuri de cetăţeni români blocaţi în Aeroportul Internaţional Dubai a revenit în ţară, joi, cu o cursă care a operat din Abu Dhabi, a anunţat Ministerul Afacerilor Externe, potrivit Agerpres. 

Reprezentanţii companiei aeriene cu care aceştia ar fi trebuit să fie transportaţi a asigurat deplasarea cetăţenilor români din Dubai la Abu Dhabi.

Cel de-al doilea grup de cetăţeni români a fost sprijinit de către agenţia de turism în vederea cazării până la identificarea unei soluţii pentru revenirea pe teritoriul României, prin intermediul curselor aeriene, după reluarea acestora.

De asemenea, arată MAE, un al treilea grup de cetăţeni români care a solicitat sprijin Consulatului General al României la Dubai a fost sprijinit în vederea cazării până la revenirea pe teritoriul României.

Reprezentanţii Consulatului General la Dubai, în coordonare cu Centrala MAE, au în atenţie situaţiile individuale ale cetăţenilor români aflaţi în aeroportul Dubai şi intervin în continuare pentru identificarea de soluţii pentru revenirea acestora pe teritoriul României, prin intermediul curselor aeriene. Consulatul General va continua să ofere asistenţă cetăţenilor români până la revenirea acestora pe teritoriul României, precizează MAE.

Miercuri, Ministerul Afacerilor Externe a anunţat că mai mulţi cetăţeni români au fost blocaţi pe Aeroportul din Dubai din cauza fenomenelor meteorologice extreme din Emiratele Arabe Unite.

Potrivit informaţiilor puse la dispoziţie de reprezentanţii aeroportului şi ai companiilor aeriene, cursele aeriene ar urma să fie reluate în cursul zilei de joi.

MAE reiterează recomandarea adresată cetăţenilor români de a acorda atenţie şi de a respecta instrucţiunile autorităţilor emirateze pentru evitarea eventualelor riscuri generate de situaţia cu caracter excepţional existentă pe plan local. Conform informaţiilor obţinute de la autorităţile emirateze, este preconizată o ameliorare a stării vremii, în continuare fiind întreprinse demersuri pentru reoperaţionalizarea pistelor Aeroportului Internaţional Dubai.

 

Consulatul General al României la Dubai menţine dialogul cu autorităţile emirateze şi cu cetăţenii români, acordând asistenţă consulară, conform competenţelor.

 

Cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Consulatului General al României la Dubai: + 971 4 3492970, + 971 4 3492972, + 971 4 3492973, +971 4 3492974, +971 4 3856771, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de operatorii Call Center în regim de permanenţă.

De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă, au la dispoziţie telefonul de urgenţă al consulatului: +971 50 937 4516.

Români blocați pe aeroportul din Dubai

Două grupuri de cetăţeni români, ale căror zboruri au fost anulate din cauza condițiilor meteorologice extreme în Dubai, se află în impas pe Aeroportul Internațional din această metropolă din Emiratele Arabe Unite, potrivit informațiilor furnizate de Ministerul Afacerilor Externe (MAE).

 

MAE a comunicat următoarele: Consulatul General al României la Dubai monitorizează îndeaproape situația acestor cetățeni și a luat măsuri pentru a interveni în sprijinul lor.

 

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
cer senin
0.2 ° C
0.6 °
-1 °
83 %
2.7kmh
0 %
vin
12 °
sâm
6 °
Dum
6 °
lun
7 °
mar
4 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii