Pensionarea, pe ordinea de zi în ședința de miercuri a Guvernului

Pensionarea, pe ordinea de zi în ședința de miercuri a Guvernului

Guvernul are şedinţă miercuri, de la ora 13.00, iar pe ordinea de zi este și proiectul de lege prin care angajaţii ajunși la vârsta pensionării pot opta să-şi continue activitatea până la vârsta de 70 de ani.

„Persoanele care îşi desfăşoară activitatea în baza unui contract individual de muncă, a unui raport de serviciu sau a unui act de numire în funcţie, după caz, şi care îndeplinesc condiţiile de pensionare pot continua activitatea, la cerere, până la împlinirea vârstei de 70 de ani. Cererea privind continuarea activităţii se depune la unitatea angajatoare, cu cel puţin 30 de zile calendaristice înainte de împlinirea vârstei legale de pensionare. Persoanele care continuă activitatea pot solicita înscrierea la pensie şi anterior împlinirii vârstei de 70 de ani. Cererea de încetare a activităţii în vederea pensionării se depune la unitatea angajatoare cu 60 de zile calendaristice înainte de data de la care persoana solicită pensionarea”, potrivit proiectului de lege pe ordinea de zi a şedinţei de miercuri a Guvernului.

Proiectul de lege poate fi accesat aici

„La data îndeplinirii cumulative a condiţiilor de vârstă standard şi a stagiului minim de cotizare pentru pensionare sau, cu caracter excepţional, pentru femeile care ocupă funcţii publice şi care îşi exercită opţiunea în scris pentru continuarea raportului de serviciu, în termen de 30 de zile calendaristice anterior împlinirii condiţiilor de vârstă standard şi a stagiului minim de cotizare pentru pensionare, la vârsta de 65 de ani; la data comunicării deciziei de pensie în cazul pensiei de invaliditate de gradul III, pensiei anticipate parţiale, pensiei anticipate, a pensiei pentru limită de vârstă cu reducerea vârstei standard de pensionare”, precizează proiectul de lege.

„Vârsta de pensionare pentru personalul de cercetare- dezvoltare este de 65 de ani, atât pentru femei, cât şi pentru bărbaţi, cu posibilitatea continuării activităţii, la cerere, în condiţiile legii, până la împlinirea vârstei de 70 de ani”.

„Persoanele care îşi desfăşoară activitatea în baza unui contract individual de muncă, a unui raport de serviciu sau a unui act de numire în funcţie în cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice centrale şi locale, indiferent de modul de finanţare şi subordonare, precum şi în cadrul regiilor autonome, societăţilor naţionale, companiilor naţionale şi societăţilor comerciale la care capitalul social este deţinut integral sau majoritar de stat ori de o unitate administrativ-teritorială şi care au şi calitatea de pensionari ai sistemului public de pensii/sistemului pensiilor militare de stat/ beneficiari ai pensiilor de serviciu au obligaţia ca, în termen de 30 de zile calendaristice de la data intrării în vigoare a prezentei legi, să îşi exprime în scris opţiunea pentru continuarea activităţii în baza aceluiaşi contract de muncă, raport de serviciu sau act de numire, după caz, până la împlinirea vârstei de 70 de ani sau pentru încetarea contractului individual de muncă, raportului de serviciu sau a actului de numire în funcţie, după caz”, mai indică sursa citată.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
ploaie ușoară
4 ° C
4.1 °
4 °
75 %
4.6kmh
0 %
vin
10 °
sâm
6 °
Dum
6 °
lun
6 °
mar
6 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii