Marian Enache, președintele Curții Constituționale din România, a declarat într-un interviu, că nu se pune problema ca turul doi al alegerilor prezidențiale din România să fie reluat, așa cum sugerează partidele suveraniste, care cer insistent o erată din partea CCR.
Acesta a menționat că dacă o curte constituțională poate valida și confirma rezultatele alegerilor, înseamnă că le și poate infirma, invalida sau anula. Iar competența nu poate fi una formală, ci una reală și efectivă, care poate fi exercitată în condițiile apariției unei situații excepționale care o declanșează.
În cazul României, neregulile determinante pentru anularea procesului electoral pentru alegerea Președintelui României au vizat egalitatea de șanse a candidaților, finanțarea campaniei electorale și influențarea votului, practic caracterul corect al alegerilor.
„În afara cauzelor determinante, au existat și epifenomene, elemente adiacente generate de conduita unor partide în campania electorală, deja cunoscute de public, care, la rândul lor, au contribuit la influențarea rezultatului alegerilor”, a mai precizat Enache.
Cât privește rapoartele și opiniile Comisiei de la Veneția, președintele CCR spune că acestea sunt lucrări intelectuale care cuprind soluții posibile, alternative și nuanțe, opțiuni de reglementare și de soluționare în anumite domenii.